Negocierile pentru susținerea viitorului Cabinet tehnocrat propus de premierul desemnat Eugen Tomac încep luni, acesta având la dispoziție zece zile pentru a obține votul de învestitură al Parlamentului. Primele discuții sunt programate cu PNL, USR și PSD. În paralel, se conturează tot mai clar lista numelor vehiculate pentru portofoliile ministeriale.
O privire aruncată de Politis asupra persoanelor care apar ca posibili miniștri arată, în baza CV-urilor publicate, că niciunul nu este originar din județul Iași. De asemenea, lista este dominată covârșitor de bărbați, femeile fiind o prezență rară printre variantele analizate pentru viitorul Executiv.
Citește și: Cine ar putea face parte din Guvernul Tomac: niciun ieșean nu este în cărți
La Ministerul Afacerilor Externe este vehiculat numele lui Luca Niculescu, în timp ce pentru Apărare apar variante precum Mihnea Motoc sau Dan Neculăescu, actual ambasador al României la NATO. Pentru Educație este menționat consilierul prezidențial Sorin Costreie.
Printre puținele femei aflate în discuție se numără Valentina Robu și Lavinia Niculescu, ambele luate în calcul pentru Ministerul Muncii. Valentina Robu este originară din județul Vaslui. O altă femeie prezentă pe lista numelor vehiculate este Corina Popescu, pentru portofoliul Energiei.
La Finanțe sunt vehiculate numele lui Bogdan Drăgoi și Șerban Matei, iar la Sănătate apar Cătălin Cîrstoiu și Ștefan Busnatu. Pentru Ministerul Dezvoltării sunt menționați sociologul Vladimir Ionaș și arhitectul Ștefan Țigănaș.
La Investiții și Proiecte Europene ar putea continua Dragoș Pîslaru, în timp ce la Justiție este vehiculat Cosmin Filatov. Pentru Cultură apare numele profesorului Adrian Papahagi, iar la Agricultură este luat în calcul Nicolae Istudor.
Pe lista posibililor miniștri se mai regăsesc Ionuț Mașala, pentru Transporturi, și Teodor Dulceață, pentru Mediu. Totodată, consilierul prezidențial Radu Burnete este menționat ca variantă pentru funcția de vicepremier.




















