În timp ce clasa politică își revine încet-încet din șoc și începe să numere voturi, prin poiana cu secui de peste deal lumea pare mai relaxată. Pe acolo, spun cunoscătorii locului, Vestonul, noua marionetă prezidențială, se simte ca acasă. Urmașul lui Tolomac merge frecvent la poiana cu secui, oleacă mai încolo de trei brazi, și continuă să dea directive, supervizează extinderi și primește oaspeți de seamă.
În acte, oaza din creierul munților este condusă de o doamnă respectabilă, aflată la o vârstă (90 de ani) la care majoritatea oamenilor își administrează tratamentele, nu afaceri turistice. În schimb, prin istoricul societăților comerciale care au gravitat în jurul cabanei apar apropiați și chiar rude ale libertinului pro-pesedist. Urmele s-au pierdut prin 2017, dar Vestonul continuă să calce apăsat mai ales în zilele de party, când atmosfera din poiană este întreținută de artiști consacrați.
În politică și în afaceri, coincidențele sunt ca eclipsele: oficial sunt rare, dar când apar, toată lumea știa de ele dinainte.




















