Premierul desemnat Eugen Tomac a anunţat că va continua demersurile pentru formarea Guvernului, după ce USR a decis să nu susţină învestirea cabinetului propus. Tomac a precizat că a luat act de poziţia formaţiunii, dar că rămâne „pregătit şi hotărât” să meargă înainte, urmând să depună la Parlament lista miniştrilor şi programul de guvernare.
„Am luat notă de poziţia lor şi evident că sunt pregătit şi hotărât să merg mai departe, pentru că ţara are nevoie de un guvern stabil, de un guvern nou şi nicidecum de jocuri politice cu iz electoral”, a declarat Tomac.
Citește și: Cine face parte din guvernul propus de Eugen Tomac
Premierul desemnat susţine că are în acest moment sprijinul a peste 200 de parlamentari pentru proiectul său politic. „Sunt peste 200 de membri ai Parlamentului României care susţin proiectul pe care l-am propus”, a afirmat Tomac, precizând că va continua discuţiile cu deputaţi şi senatori din toate partidele politice. El a subliniat însă că nu va negocia cu parlamentari pe care îi consideră „nefrecventabili” şi că îşi păstrează linia pro-europeană şi pro-atlantică.
Decizia USR vine după ce şi PNL a anunţat că nu va susţine învestirea Guvernului Tomac. În aceste condiţii, premierul desemnat trebuie să obţină voturile necesare în Parlament pentru ca Executivul propus să fie învestit.
Programul de guvernare prezentat de Eugen Tomac pune accent pe continuarea reducerii deficitului bugetar, fără introducerea unor noi taxe pe muncă sau capitalul productiv. Tomac susţine că România trebuie să continue măsurile de austeritate, dar promite sprijin pentru mediul privat şi reforme care să reducă birocraţia.
Printre priorităţile anunţate se numără un dialog permanent cu antreprenorii, eliminarea unor autorizaţii considerate inutile, accelerarea digitalizării administraţiei, susţinerea antreprenoriatului în mediul rural şi dezvoltarea proiectelor energetice pentru reducerea costurilor.
Citește și: Birouri parlamentare la preț de întreținere: un senator PSD plătește doar 158 lei pe lună
Tomac mai afirmă că România trebuie să îşi respecte angajamentele europene, inclusiv finalizarea reformelor necesare pentru atragerea fondurilor din PNRR, folosirea facilităţii europene pentru apărare şi avansarea procesului de aderare la OCDE.
Premierul desemnat spune că obiectivul său este formarea unui guvern tehnocrat care să ofere stabilitate, să oprească risipa banului public şi să păstreze direcţia europeană şi parteneriatul strategic cu Statele Unite.




















