Parlamentarii au parte de un tratament preferențial: legea obligă autoritățile locale să aloce spații din fondul locativ pentru activitate parlamentară și, mai mult, stabilește ca nivelul chiriei să fie cel prevăzut pentru locuințele din patrimoniul public.
Acestea sunt motivele pentru care deputații și senatorii ieșeni plătesc chirii care ajung la doar câteva sute de lei pe lună. De regulă, nu există transparență în ceea ce privește nivelul chiriilor, deși acestea ar trebui să fie publice. Politis le-a aflat în urma unor solicitări în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public.
Începem o suită de articole în care vom dezvălui cuantumul chiriilor atât în cazul parlamentarilor, cât și al partidelor politice. Primii pe listă sunt senatorii ieșeni.
Chirie de doar 158 lei/lună, dar senatorul plătește și la partid
Senatorul Dan Cașcaval (PSD) are două spații pentru activitate parlamentară: unul la sediul PSD pentru care achită chirie propriului partid, iar altul închiriat de la Primăria Iași. În primul caz, legea permite acest lucru, dar precizează că partidul poate subînchiria atât timp cât nivelul este sub cel plătit la bugetul local – PSD are, de asemenea, spațiu de la municipalitatea ieșeană. Cât plătește Cașcaval:
- 158 lei/lună pentru 75 mp: spațiul este pe str. Frumoasa nr. 4-6, la parterul tronsonului 3 din blocul 918
- 94 lei/lună pentru un spațiu închiriat în sediul PSD de pe pietonalul Ștefan cel Mare
„Cuibul suveraniștilor”: senatorul SOS, colocatar cu colegii de la AUR
O chirie infimă plătește și senatorul SOS Dumitru Manea, de doar 194 lei/lună. Parlamentarul reprezintă Iașul în legislativ doar scriptic: el a fost „parașutat” pe lista SOS direct de la București, iar notorietatea lui în rândul ieșenilor tinde spre zero. În schimb, controversele din jurul lui se țin lanț: de ziua Europei, el a rupt un steag al Uniunii Europene, împreună cu șefa lui de partid, Diana Șoșoacă. Cât plătește Manea:
- 192 lei/lună pentru un spațiu de aproape 50 mp la parterul blocului N1 de pe bd. Nicolae Iorga nr. 35. De asemenea, el are drept de folosință asupra altor 44 mp: sunt spații comune cu AUR, acest partid având unul dintre sedii la aceeași adresă
Chiar dacă aparițiile lui Manea la Iași sunt „fantomatice”, Politis a arătat recent că social-democratul are cele mai mari cheltuieli lunare decontate pe cabinetul parlamentar dintre senatorii ieșeni – peste 21.000 lei lunar. Cei mai mulți bani intră în buzunarul colaboratorilor acestora, angajați la cabinet.
Primăria i-a dublat chiria lui Marius Bodea
Fost candidat la Primăria Iași, senatorul Marius Bodea (USR) a plătit, până de curând, doar 130 lei/lună pentru un spațiu de la Primăria Iași. Conform informațiilor Politis, din aprilie 2026, cuantumul chiriei a sărit la 273 lei/lună, o sumă oricum modică. Pentru ce plătește Bodea 273 lei:
- un spațiu de 62 mp situat la parterul blocului 624 din str. Măgurii nr. 2.
Un alt senator care are spațiu de la Primărie este liberalul Lucian Rusu. Acesta beneficiază de cea mai mare suprafață utilă, cu o chirie derizorie:
- 222 lei/lună pentru 106 mp la parterul tronsonului 2 din blocul 909 de pe str. Petre Țuțea
Singurul senator care nu are spațiu de la Primăria Iași este Cristina Dumitrescu de la AUR. Aceasta este o apropiată a liderului George Simion, iar activitatea ei este preponderent la București.
Ce spune legea
Parlamentarii au dreptul la un spațiu din fondul locativ public în baza Legii 96/2006 privind statutul deputaților și senatorilor.
„Consiliile județene, prefecturile, consiliile locale ale municipiilor reședință de județ/municipiului București, precum și celelalte autorități ale administrației publice centrale și locale, la solicitarea deputaților sau senatorilor, precum și a Biroului permanent al Camerei din care aceștia fac parte, pun la dispoziția deputaților și senatorilor spații pentru organizarea și funcționarea birourilor parlamentare ale acestora”, se arată la articolul 40 din actul normativ menționat.
În legea 96/2006 nu se specifică cum se calculează cuantumul chiriei, dar, în practică, autoritățile locale asimilează dreptul parlamentarilor la chirii modice cu cel prevăzut în cazul partidelor politice, reglementat de altă lege: Legea 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale.
Partidele politice beneficiază de asemenea de spații de la autorități locale, dar în cazul acestora cuantumul este specificat: „Închirierea de către autoritățile locale a spațiilor destinate sediilor partidelor politice urmează regimul juridic prevăzut pentru închirierea spațiilor cu destinație de locuință”.
Pentru a afla care este regimul, trebuie să ne uităm la alt act normativ: HG 310/2007, hotărâre care stabilește tariful de bază lunar al chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe.
La momentul aprobării HG 310/2007, tariful lunar de bază al chiriei era de 0,04 lei/mp în cazul municipiilor reședință de județ, iar de atunci a fost actualizat anual cu rata inflației. În prezent, dacă ne raportăm la cea mai mică chirie, cea a senatorului Dan Cașcaval, rezultă un preț minim de 2,1 lei/mp.




















