Connect with us

Hi, what are you looking for?

Politis – știri, analize politice și investigațiiPolitis – știri, analize politice și investigații
afis electoral pro iasi alegeri 2020
afis electoral pro iasi alegeri 2020

Bani partide

Amendă record pentru partidul „de rezervă” al primarului Iașului

Partidul Pro Iași a fost sancționat cu 50.000 lei de AEP.

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a sancționat cu suma de 50.000 lei Partidul Pro Iași. Amenda este una record, fiind maximul prevăzut de lege pentru lipsă de transparență în ceea ce privește veniturile și cheltuielile partidelor politice. Recent, Politis a scris și despre o altă sancțiune aplicată în cazul unei formațiuni din Iași.

PPI este un partid fondat în anul 2019. La vremea respectivă, Reporter de Iași a relatat despre faptul că printre fondatorii organizației politice s-a numără fiica unui colaborator apropiat al primarului Mihai Chirica, fostul director de relații publice a Primăriei Vasile Tiron, în prezent director la Ecopiața.

Partidul a fost înființat în condițiile în care Mihai Chirica era independent, după ce a fusese exclus din PSD în 2017. Ulterior, în 2020, cu ajutorul lui Costel Alexe (fost șef PNL Iași) și Ludovic Orban (fost șef PNL), Chirica s-a înrolat în „armata liberală”. Între timp, relația dintre Chirica și șefii PNL s-a tensionat și nu este exclusă reactivarea PPI în perspectiva alegerilor din 2028. Până atunci, Pro Iași trebuie să plătească amenzi și să-și facă ordine în buget.

„Partidul Pro Iași nu a transmis documentele solicitate prin notificarea privind efectuarea controlului. În lipsa documentelor contabile solicitate, echipa de control nu a putut stabili cuantumul veniturilor și cheltuielilor înregistrate, în perioada 01.01.2023-31.12.2024, de către formațiunea politică”, a justificat AEP amenda acordată formațiunii ieșene.

Verificările Politis în portalul instanțelor au arătat că PPI nu a contestat amenda aplicată de AEP. Pro Iași a participat la alegerile locale din anul 2020 pentru Consiliul Local obținând un scor electoral mai mult decât modest (553 de voturi, respectiv 0,2% din totalul voturilor valabil exprimate).

„Partidul Pro Iași este un partid regional, cu sediul în municipiul Iași și are la bază idea conform căreia, cetățeanul este cu adevărat liber doar atunci când îi sunt respectate și apărate toate drepturile și libertățile fundamentale”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a partidului, pagină care nu a mai fost actualizată de la alegerile din 2020.

Te-ar putea interesa și:

Bani partide

Propaganda în presă a fost principala cheltuială a partidelor finanțate de la bugetul de stat.

Local

Vasile Tiron, director Ecopiața, a încasat anul trecut venituri nete de 4.400 euro/lună.

Național

Mihai Chirica a răspuns în același registru și a susținut că ministrul „bate câmpii”.

Bani partide

Partidele beneficiază de subvenții de la bugetul de stat în baza rezultatelor de la alegerile parlamentare.