DNA Iași i-a trimis în judecată pe Cristina Trăilă, fost secretar general adjunct al Guvernului, pe Mihai Barbu, fost președinte al PNL Vaslui, și pe afaceristul Fănel Bogos, în dosarul presupuselor intervenții politice pentru obținerea unor despăgubiri de aproximativ 13 milioane de lei. Procurorii susțin că liberalii au încercat să-l îndepărteze pe șeful DSV Vaslui care refuzase aprobarea plății.
Dosarul a ajuns la Curtea de Apel București. Barbu este acuzat de folosirea influenței ori autorității pentru obținerea unor foloase necuvenite, Trăilă de complicitate, iar Bogos de instigare la aceeași infracțiune.
De la un focar de salmoneloză la presiuni pentru schimbarea directorului
Potrivit DNA, cazul pornește de la un focar de salmoneloză confirmat în septembrie 2024 la una dintre fermele administrate în fapt de Bogos. Afaceristul ar fi cerut despăgubiri de circa 13 milioane de lei pentru pierderile provocate de contaminarea păsărilor, invocând lipsa culpei societății.
Anchetatorii susțin însă că în ferme s-ar fi înregistrat încălcări sistematice ale normelor sanitar-veterinare. În urma neregulilor constatate, DSVSA Vaslui ar fi impus supravegherea strictă a neutralizării celor aproximativ 226.000 de păsări afectate și ar fi refuzat aprobarea despăgubirilor.
În acest context, Bogos ar fi apelat la sprijin politic. În perioada februarie–noiembrie 2025, Mihai Barbu i-ar fi intermediat întâlniri cu înalți funcționari, cu șeful ANSVSA și cu oameni politici. Totodată, ar fi făcut presiuni asupra conducerii autorității naționale pentru demiterea directorului DSVSA Vaslui.
Potrivit procurorilor, Barbu i-ar fi promis afaceristului că îl va determina pe director să anuleze măsurile luate în urma controalelor sau, dacă acest lucru nu era posibil, că va face demersuri pentru înlăturarea sa. Cristina Trăilă ar fi susținut aceste acțiuni în zilele de 3 și 4 noiembrie 2025, când ocupa funcția de secretar general adjunct al Guvernului.
Ancheta în care au fost audiați Bolojan și Rareș Bogdan
După cum Politis.ro a relatat anterior, cercetările au vizat inclusiv împrejurările în care Bogos a ajuns la Palatul Victoria. Ilie Bolojan a fost audiat ca martor la DNA Iași pe 2 octombrie, în legătură cu întâlnirea avută cu afaceristul. El a susținut că acesta venise într-o audiență pentru a-și prezenta nemulțumirile și că nu a dat curs solicitărilor pe care nu le-a considerat întemeiate.
Pe 8 octombrie, în fața procurorilor a ajuns și Rareș Bogdan. Europarlamentarul a declarat că discutase cu directorul DSVSA Vaslui, dar a negat că i-ar fi dat indicații pentru rezolvarea cazului. O zi mai târziu, Cristina Trăilă a confirmat, după o nouă audiere, că devenise inculpată.
DNA a pus sechestru pe sume de bani aparținând lui Mihai Barbu și a cerut instanței menținerea acestei măsuri, precum și a controlului judiciar. Pentru celelalte presupuse fapte ale lui Bogos și ale persoanelor vizate de ancheta anunțată în noiembrie 2025, cercetările continuă.



















