Cristina Trăilă, fost secretar general adjunct al Guvernului, a devenit inculpată în dosarul Vanbet, ancheta DNA Iași privind presupusele intervenții politice în sprijinul afaceristului Fănel Bogos. Trăilă a fost vineri din nou la sediul DNA Iași, ocazie cu care i-au fost aduse la cunoștință acuzațiile. Audierea cu repetiție a lui Trăilă vine după ce la DNA au fost Ilie Bolojan și Rareș Bogdan.
Trăilă este cercetată pentru complicitate la folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii unor foloase necuvenite. „M-am prezentat în continuarea cercetării penale, sunt lucruri pe care, cred eu, într-un final trebuie să le afle procurorii. Sper să se edifice asupra adevărului în cauză, deși, știți bine, procurorul are până la urmă, propria sa părere”, a spus Trăilă la ieșirea din sediul DNA. Ea a confirmat că i-a fost schimbat calitatea în dosar, de la suspect la inculpat. „Un demers pe care procurorul îl crede util”, a comentat Trăilă, ea adăugând că încadrarea este aceeași.
Potrivit acuzațiilor prezentate atunci de DNA, în perioada 3–4 noiembrie 2025, Trăilă l-ar fi sprijinit pe Mihai Barbu, fost lider PNL Vaslui, în demersurile asupra președintelui ANSVSA. Obiectivul ar fi fost înlocuirea directorului DSVSA Vaslui cu o persoană agreată de patronul Vanbet.
Miza presupuselor intervenții depășea schimbarea unui șef de instituție. Anchetatorii susțin că Bogos urmărea aprobarea unui dosar de despăgubire de aproximativ 3 milioane de euro, precum și diminuarea sau încetarea controalelor sanitar-veterinare la fermele societății sale.
Ancheta a ajuns până în biroul premierului
După cum Politis.ro a relatat anterior, procurorii verifică și traseul prin care Fănel Bogos a ajuns la Palatul Victoria. Mihai Barbu și-ar fi folosit influența politică pentru a facilita întâlniri cu oficiali din administrația centrală, inclusiv cu Ilie Bolojan. Afaceristul este acuzat că ar fi plătit aproximativ 1,5 milioane de euro unor intermediari.
Bolojan a fost audiat în calitate de martor pe 2 octombrie, în legătură cu audiența acordată lui Bogos. El a susținut anterior că omul de afaceri venise să își prezinte nemulțumirile și că nu a dat curs solicitărilor pe care nu le-a considerat întemeiate. Pe 8 octombrie, la DNA Iași a ajuns și europarlamentarul Rareș Bogdan.
- Citește și Cum se apără primarul în dosarul „Păcura”: combustibil degradat, iar plata ar fi fost impusă
Cristina Trăilă s-a mai prezentat în fața procurorilor pe 16 septembrie, când a declarat că audierea a avut loc la cererea sa: „Eu am solicitat să vin la audieri”.



















