Cererile de ridicare a sechestrului formulate de inculpații din dosarul „Păcura”, în frunte cu primarul Mihai Chirica, vor fi judecate pe 6 noiembrie, potrivit informațiilor Politis.ro. Sunt cinci procese deschise, toate fiind secretizate în sensul că nu apar pe portalul justiției. Contestatarii sunt primarul și patru funcționari: Petronela Enache, Carmen Grigoriță, Anca Gavriluță și Ancuța Ghiurco.
Miza o reprezintă bunurile indisponibilizate de DNA pentru recuperarea unui prejudiciu estimat la peste două milioane de lei: bani plătiți de Primăria Iași pentru combustibil care, potrivit procurorilor, exista doar în acte.
Așa cum Politis.ro a relatat anterior, prima înfățișare s-a încheiat cu o amânare. În cazul lui Chirica, sechestrul vizează un apartament din centrul Iașului și un teren din Bârnova. Și ceilalți inculpați ale căror proprietăți au fost indisponibilizate au contestat măsurile procurorilor. Până la o eventuală decizie favorabilă, bunurile rămân sub sechestru.
În spatele disputei pentru proprietăți se află o plată din bugetul local: 2.036.882 de lei, aprobată pe 27 mai 2022 pentru 542 de tone de păcură. Banii au ajuns la Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, deși cantitatea fusese constatată anterior ca lipsă din stocul păstrat la Termo-Service.
Potrivit DNA, funcționarii ar fi întocmit documente care confirmau existența și recepția combustibilului, fără ca acesta să fi fost efectiv livrat. În această variantă a anchetatorilor, municipalitatea ar fi acoperit din banii ieșenilor o lipsă din gestiune. Chirica este inculpat pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, iar alți nouă funcționari sunt cercetați în același dosar.
Politis.ro a prezentat și episodul celor două versiuni ale aceleiași facturi. Documentul folosit la plată purta o semnătură la rubrica „Bun de plată”, iar cel prezentat ulterior Curții de Conturi avea altă semnătură. Procurorii susțin că a doua versiune ar fi fost introdusă în circuit pentru a crea aparența respectării procedurilor.
Primarul respinge acuzațiile. În explicațiile publice relatate de Politis.ro, Chirica a susținut că păcura s-ar fi degradat, fără să fi fost furată, și că plata ar fi fost impusă de Rezervele Statului. „N-a furat nimic, n-a luat nimeni un cent”, a afirmat edilul despre funcționarii cercetați.



















