Connect with us

Introdu cuvântul căutat

Politis – știri, analize politice și investigațiiPolitis – știri, analize politice și investigații
mihai chirica la tabla
mihai chirica la tabla

Local

„Eficiența” administrației Chirica: investiții minime în primele nouă luni ale anului

Mai puțin de o treime din banii alocați pentru dezvoltare în acest an a fost cheltuită.

Primăria Iași a încheiat primele nouă luni din 2026 cu plăți de numai 32,8% din bugetul anual de dezvoltare. Din cele 1,3 miliarde de lei prevăzute pentru această secțiune, administrația condusă de Mihai Chirica a cheltuit puțin peste 426 milioane de lei. Trei sferturi din an au trecut, dar aproape două treimi din bugetul destinat investițiilor nu se regăsesc în plăți.

Datele apar în documentația înaintată Consiliului Local pentru aprobarea execuției bugetare la 30 septembrie. Nici raportarea la calendarul stabilit de municipalitate nu arată mai bine: pentru primele nouă luni erau programate cheltuieli de dezvoltare de aproape 1,07 miliarde de lei. Execuția este de 39,95%, cu circa 641 de milioane de lei sub nivelul prevăzut pentru această perioadă.

Diferența față de cheltuielile de funcționare este semnificativă. Pentru acestea, municipalitatea a plătit aproximativ 1,03 miliarde de lei, din cele 1,33 miliarde programate până la sfârșitul lunii septembrie: o execuție de circa 77%. Procentul este aproape dublu față de cel al secțiunii de dezvoltare.

Mediul, cultura și sănătatea, mult sub program

La investițiile pentru protecția mediului, plățile au ajuns la numai 796.000 de lei, deși pentru primele nouă luni erau prevăzute 74,7 milioane de lei. Gradul de realizare: 1%.

La cultură, recreere și religie au fost cheltuite 8,6 milioane de lei din 70,2 milioane programate, adică 12%. În sănătate, plățile din secțiunea de dezvoltare a bugetului local au însumat 2,75 milioane de lei, reprezentând 17% din prevederile perioadei.

Cele mai mari sume au mers către transporturi, cu plăți de peste 200 milioane de lei, și învățământ, cu peste 140 milioane. Chiar și aici, execuția față de programul primelor nouă luni este de numai 54%, respectiv 40%.

Explicația Primăriei: încasările au rămas în urmă

Raportul municipalității leagă nivelul plăților de cel al încasărilor. Secțiunea de dezvoltare a înregistrat venituri de peste 506 milioane de lei, sub jumătate din suma estimată pentru primele nouă luni. Sumele primite de la UE au ajuns la 28% din prevederi, iar subvențiile de la bugetul de stat la 51%.

Documentul consemnează și angajamente bugetare de circa 910 milioane de lei pentru dezvoltare. Acestea nu echivalează însă cu bani plătiți sau lucrări finalizate. La 30 septembrie, bilanțul plăților rămânea la mai puțin de o treime din bugetul anual.

În context, amintim că bugetul local a fost aprobat cu întârziere, în luna mai, din cauza tensiunilor politice de la nivel central care au tergiversat adoptarea bugetului de stat.

Articole similare

Local

DNA a solicitat Consiliului Local să se constituie (sau nu) parte civilă, prejudiciul fiind de peste două milioane de lei.

Local

Procurorii DNA au pus sechestru pe un apartament și pe un teren. Alte patru persoane au contestat măsura în instanță.

Local

Evenimentul a beneficiat de finanțări de aproape 100.000 de lei fiecare din partea Consiliului Județean și a municipalității.

Local

Primarul Mihai Chirica a invocat libertatea și demnitatea la dezvelirea bustului unui președinte care a promovat segregarea rasială în propria țară.