Fostul preşedinte Traian Băsescu consideră că Nicuşor Dan îşi va duce mandatul până la capăt şi apreciază că discuţiile despre suspendarea şefului statului sunt exagerate, deoarece un referendum de demitere nu ar trece.
„Iar prostia cu suspendarea cred că este o exagerare. Nu trece referendumul. Dacă se face suspendarea şi apoi referendumul de demitere, nu cred că trece demiterea”, a declarat Băsescu, duminică, la Digi24.
Întrebat dacă preşedintele are momente în care este depăşit de situaţie, fostul şef al statului a respins această idee, dar a spus că stilul lui Nicuşor Dan nu se potriveşte cu aşteptările românilor. „Cred că are un stil care nu se potriveşte cu noi. Are un popor cu care nu se potriveşte. Noi vrem mai repede, el vrea mai încet”, a afirmat Băsescu.
Citește și: Unul dintre coloneii primarului și-a publicat declarația de avere actualizată
Fostul preşedinte l-a criticat şi pentru ceea ce a numit „ambiguităţi constituţionale”. El a arătat că declaraţiile lui Nicuşor Dan privind excluderea AUR de la guvernare sunt în contradicţie cu negocierile purtate de emisari ai preşedintelui cu acest partid.
„Preşedintele spune că nu vrea un guvern cu AUR, dar trimite oameni să negocieze. PSD spune acelaşi lucru şi procedează la fel”, a afirmat Băsescu. El a criticat şi condiţia impusă de şeful statului ca un candidat la funcţia de premier să demonstreze în prealabil că are 233 de voturi în Parlament, susţinând că o astfel de cerinţă nu este prevăzută de Constituţie. „Sunt stângăcii constituţionale care blochează lucrurile. Statul se şubrezeşte încontinuu”, a spus fostul preşedinte.
Referindu-se la actuala criză politică, Băsescu a susţinut că aceasta a fost declanşată de PSD şi de liderul partidului, Sorin Grindeanu, nu de conflictul dintre Nicuşor Dan şi premierul Ilie Bolojan.
Citește și: Verdictul lui Costel Alexe în dosarul „Tabla”, împins în toamnă. ÎCCJ amână din nou pronunțarea
„Sursa primară a fost PSD-ul cu Grindeanu. Preşedintele poate s-a lipit de ocazie, dar nu avea ce să-i facă lui Bolojan”, a declarat fostul şef al statului. În opinia sa, atât Nicuşor Dan, cât şi Sorin Grindeanu au mizat greşit pe o ruptură în PNL după înlăturarea lui Ilie Bolojan. Băsescu a apreciat reacţia liberalilor, dar s-a declarat sceptic că partidul îşi va schimba pe termen lung relaţia cu PSD, amintind colaborarea dintre cele două formaţiuni din ultimii 20 de ani.




















