Connect with us

Hi, what are you looking for?

Politis – știri, analize politice și investigațiiPolitis – știri, analize politice și investigații

Analize

Cine-i „șeful sistemului?” – Nicușor Dan laudă câinii care mușcă, apoi „latră” la Lia Savonea

Contradicțiile președintelui remarcate de politis.ro.

Deşi Nicuşor Dan susţine că, odată ajuns la Cotroceni, a devenit „şeful sistemului” şi că nu se mai poate lupta cu acesta din interior, atunci când vine vorba despre conflictul dintre societatea civilă şi Consiliul Superior al Magistraturii, controlat de Lia Savonea, preşedintele admite că nu are instrumente instituţionale pentru a interveni.

Aflat joi în Polonia, Nicuşor Dan a vorbit despre relaţia sa cu ceea ce a numit „sistemul”, afirmând că după două decenii de confruntare cu acesta situaţia s-a schimbat odată cu preluarea mandatului de preşedinte. „Nu poţi să te lupţi cu sistemul când eşti şeful sistemului”, a declarat el, precizând că adevărata provocare este reformarea acestuia „fără ca să ducem ţara asta în anarhie”.

Citește și: Un deputat PSD de Iași, în poză cu „puciștii” din PNL

Preşedintele a spus că preferă faptele în locul declaraţiilor şi a folosit o comparaţie sugestivă: „Între un câine care latră şi un câine care muşcă, eu prefer un câine care muşcă”. El a explicat că diferenţa dintre promisiunile de reformă şi schimbările reale este dată de existenţa unor instrumente concrete de acţiune, aşa cum susţine că a procedat şi la Primăria Capitalei.

Referindu-se la lista prezentată de Secţia pentru Judecători a CSM, în care au fost indicate persoane şi organizaţii acuzate că ar fi atacat independenţa justiţiei, Nicuşor Dan a spus că este legitim ca magistraţii să îşi apere instituţia, dar a criticat escaladarea conflictului. „E foarte bine că ei au luat opinii, au răspuns la aceste opinii. E democraţie, fiecare îşi apără punctul de vedere. Însă, să indici nume şi prenume persoane fizice şi persoane juridice, ONG-uri, asta nu e deloc corect”, a afirmat şeful statului.

Întrebat dacă a discutat cu reprezentanţii CSM despre această situaţie, preşedintele a evitat să ofere detalii şi a precizat că nu are pârghii directe. „Mai departe, evident că nu am mijloace instituţionale pentru a interveni în această chestiune”, a spus Nicuşor Dan, în contextul în care CSM este controlat de Lia Savonea, șefa instanței supreme.

Exclude alegerile anticipate

Şeful statului a exclus şi varianta alegerilor anticipate, despre care spune că ar reprezenta „o soluţie extrem de nefericită” pentru România. Argumentul său este legat de instabilitatea pe care ar genera-o şi de efectul asupra încrederii pieţelor financiare. El a precizat că, teoretic, toate scenariile sunt analizate, însă practic această variantă nu a fost luată în calcul până acum.

Citește și: Document – Aproape jumătate din judecătorii Curții de Apel Iași, anchetați de DNA

Nicuşor Dan a vorbit şi despre posibilitatea suspendării sale din funcţie, afirmând că este o procedură gravă, care nu trebuie tratată superficial. El a recunoscut că este posibil să fi făcut greşeli în relaţia cu cetăţenii şi foştii susţinători, dar a insistat că a acţionat permanent „cu bună credinţă”. „Suspendarea preşedintelui e o măsură foarte gravă, când preşedintele încalcă Constituţia, nu e cazul de asta”, a mai spus el.

În legătură cu imaginile în care apare la o terasă din Bruxelles alături de şeful Serviciului de Protecţie şi Pază, Lucian Pahonţu, Nicuşor Dan a explicat că a fost o situaţie obişnuită. El a spus că ieşise de la o întâlnire cu reprezentanţi ai grupului politic european şi că Pahonţu, împreună cu echipa de securitate, îl însoţea conform obligaţiilor legale. Întrebat dacă se consultă politic cu şeful SPP, preşedintele a răspuns scurt: „Am mâncat la aceeaşi masă”.

Te-ar putea interesa și:

Național

Ce crede despre o eventuală suspendare a preşedintelui.

Analize

Analiză Politis: Niciunul dintre cei 24 de consilieri de stat nu locuiește, în prezent, în Moldova.

Local

„Niciun preşedinte după '89 nu a făcut aşa ceva!”