„Management defectuos”, „indolență complice” și „iresponsabilitate administrativă” – astfel cataloghează deputatul PNL Alexandru Muraru activitatea Primăriei Iași condusă de colegul său de partid, Mihai Chirica. Cei doi se află într-un conflict politic deschis, cu insulte de ambele părți.
Într-o interpelare adresată Ministerului Mediului, Muraru vorbește despre „o criză de proporții uriașe afectează direct calitatea vieții, sănătatea publică și mediul înconjurător pentru mii de ieșeni”. Liberalul a invocat declarații recente ale șefului Gărzii de Mediu Iași potrivit cărora în oraș au fost construite foarte multe blocuri cu rețele private de utilități care nu sunt preluate de operatorul public.
Muraru a catalogat fenomenul drept unul „extrem de grav”. „Este consecința directă a managementului defectuos și a lipsei de control din partea Primăriei Municipiului Iași. În calitatea sa de autoritate locală responsabilă exclusiv cu emiterea autorizațiilor de construire și cu realizarea recepțiilor la terminarea lucrărilor, Primăria a acționat cu o indolență complice față de anumiți dezvoltatori”, a susținut deputatul ieșean.
O problemă concretă vizează nepreluarea de către ApaVital a unor rețele de canalizare întrucât acestea un corespund din punct de vedere tehnic. „Nota de plată a acestei iresponsabilități administrative este decontată acum de cetățenii de bună-credință. Locatarii s-au trezit prinși în capcane imobiliare, fiind obligați să suporte direct consecințele”, a continuat Muraru.
El a adăugat că din cauza acestei infrastructuri subdimensionate periodic au loc „episoade severe de poluare olfactivă, precum mirosurile insuportabile reclamate constant de locuitorii din cartierele Alexandru cel Bun și Cerna”. „Instituția de mediu a confirmat că [mirosurile] «provin din rețeaua publică de canalizare și de la blocurile care au probleme în subsoluri»”, potrivit lui Muraru.
Deputatul a mai susținut că toate aceste disfuncționalități mențin municipiul într-o zonă de risc iminent privind declanșarea unor proceduri europene de infringement pe calitatea aerului și managementul apelor uzate.
- Citește și Război în PNL pe Palatul Culturii: șeful filialei nu vrea ca instituția să ajungă la Chirica
În final, Muraru invocă necesitatea unor controale, adresând trei întrebări punctuale autorității centrale, respectiv:
- Ce măsuri ferme și acțiuni de control va dispune Ministerul Mediului, prin Garda Națională de Mediu, la nivelul Primăriei Municipiului Iași pentru a investiga cum a fost posibilă semnarea proceselor-verbale de recepție pentru sute de blocuri ale căror rețele de canalizare nu îndeplineau condițiile tehnice minime și cum s-au eludat normele de mediu în aceste situații?
- Prin ce pârghii legale poate Ministerul Mediului să oblige autoritatea publică locală (Primăria Iași) să colaboreze de urgență cu operatorul regional de apă și canalizare pentru a prelua, pune în conformitate și moderniza această infrastructură privată abandonată, stopând astfel degradarea mediului și protejând cetățenii?
- Considerați necesară promovarea unei inițiative legislative sau a unei ordonanțe de urgență, în colaborare cu Ministerul Dezvoltării, care să interzică explicit și să sancționeze drastic efectuarea recepției finale a oricărui imobil colectiv care nu este conectat faptic, funcțional și autorizat la o rețea publică de canalizare?
Muraru este unul dintre cei opt vicepreședinți ai PNL de la nivel național, fiind ales la Congresul extraordinar care a avut loc zilele trecute în contextul crizei politice. În prezent, Ministerul Mediului este condus de Diana Buzoianu (USR).




















