Pe fondul blocajului politic și cu doar câteva zile înaintea consultărilor de la Cotroceni, președintele Nicuşor Dan analizează tot mai serios varianta unui premier tehnocrat. Surse politice citate de Digi24 indică două nume aflate în prim-plan: Radu Burnete și Șerban Matei, ambii cu profil economic și experiență în zona instituțională și financiară.
Radu Burnete, în prezent consilier prezidențial pentru probleme economice și sociale, este unul dintre favoriți. Venit din mediul privat, el a condus timp de cinci ani Confederația Patronală Concordia și a lucrat anterior la Consiliul Investitorilor Străini, dar și la Bruxelles, în consultanță financiară. Absolvent al Facultății de Științe Politice a Universității din București, cu studii aprofundate la Viena, Burnete este perceput drept o variantă capabilă să ofere credibilitate economică într-un moment de incertitudine.
A doua opțiune luată în calcul este Șerban Matei, director al Direcției de Relații Internaționale din cadrul Banca Națională a României și considerat apropiat al guvernatorului Mugur Isărescu. Cu experiență solidă în negocieri internaționale, inclusiv cu FMI și Banca Mondială, Matei a reprezentat România la Fondul Monetar Internațional și este văzut ca o soluție tehnică, orientată spre stabilitate financiară.
Când interesele partidelor sunt afectate apar blocajele
În paralel, în spațiul public au mai fost vehiculate și alte nume, precum Anca Dragu sau Dragoș Pîslaru, ambii cu experiență în guvernul tehnocrat condus de Dacian Cioloș. Un alte nume despre care există zvonuri este Delia Velculescu, reprezentant al Fondului Monetar Internațional.
Dacă Anca Dragu, fost ministru de Finanțe și actual guvernator al Băncii Naționale a Moldovei, rămâne o variantă teoretică, Dragoș Pîslaru respinge explicit ideea de a conduce un astfel de executiv.
Actual ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, Pîslaru avertizează că un premier tehnocrat, în lipsa unui sprijin politic solid, riscă să devină „o marionetă”. El susține că România are nevoie de un acord politic clar, nu de o soluție de compromis fragilă. „Nu cred în varianta unui tehnocrat care să conducă guvernul”, a declarat acesta, reiterând că opțiunea sa rămâne Ilie Bolojan.
Pîslaru invocă și propria experiență din guvernul Cioloș, unde, spune el, inițiativele tehnocrate s-au lovit frecvent de rezistența aparatului politic. Deși există un respect formal față de competența profesională, blocajele apar atunci când interesele partidelor sunt afectate. „Dacă există posibilitatea să te blocheze, o vor face”, explică ministrul, subliniind fragilitatea unei astfel de formule de guvernare.
În acest context tensionat, scenariul unui premier independent rămâne pe masa președintelui, chiar dacă este contestat de o parte importantă a clasei politice. Decizia finală va depinde nu doar de numele ales, ci și de capacitatea acestuia de a naviga între interesele divergente ale partidelor și presiunile economice tot mai accentuate.




















