Deputatul PNL de Iași Alexandru Muraru lansează un atac dur la adresa modului în care a fost organizată noua secție de fotbal a CSM Iași 2020, club finanțat de municipalitate. Liberalul susține că în jurul echipei care evoluează în Liga a III-a a fost construit un aparat supradimensionat, cu peste 70 de persoane salarizate din bani publici, și cere intervenția DNA. CSM Iași este condus de Dumitru Tomorug – imaginea de mai sus surprinde momentul în care „locotenentul” primarului a fost ridicat pe sus de mascați pentru a fi audiat într-un dosar penal
Potrivit lui Muraru, aproape 80 de persoane figurează în structura secției, dintre care peste 70 ar fi remunerate. Costurile pentru ultimele cinci luni ale anului ar ajunge, conform calculelor prezentate de acesta, la cel puțin 450.000 de euro.
- Citește și Război pe banii CSM Iași: PNL condiționează votul bugetului de plecarea unui șef PSD din club
„E noul rai al sinecurilor!”, afirmă deputatul PNL, care reclamă existența unor posturi de cameramani, videografi, fotografi și specialiști în comunicare, despre care susține că sunt greu de justificat pentru o formație din al treilea eșalon fotbalistic.
În centrul atacului este Vlad Ciobanu, secretar general al PSD Iași, instalat la conducerea secției de fotbal. Muraru susține că angajarea acestuia, dar și celelalte recrutări făcute pentru echipă, nu ar fi avut avizul Consiliului de Administrație al CSM Iași 2020 și acuză lipsa unor proceduri transparente.
Liberalul a mai susținut că o parte dintre cei angajați ar urma să desfășoare în realitate activități în beneficiul PSD. „Acești oameni sunt plătiți din bani publici și vor lucra pentru comunicarea, imaginea și activitățile PSD”, afirmă Muraru.
Deputatul cere DNA să verifice situația și invocă, prin comparație, dosarul angajărilor fictive în care a fost condamnat fostul lider PSD Liviu Dragnea. Muraru spune că procurorii ar trebui să verifice legalitatea recrutărilor, circuitul decizional, activitatea efectiv prestată de angajați și destinația banilor publici.
În tirul liberalului intră direct și primarul Mihai Chirica. Muraru îl acuză că tolerează transformarea clubului finanțat de municipalitate într-o structură de partid și susține că „Chirica și-a făcut propriul PSD pe bani publici”.



















