Connect with us

Introdu cuvântul căutat

Politis – știri, analize politice și investigațiiPolitis – știri, analize politice și investigații
alexandru muraru pnl iasi
alexandru muraru pnl iasi

Uncategorized

Muraru acuză SRI că a trecut linia roșie și s-a implicat în războiul politic

Reacția parlamentarului vine după ce SRI l-a criticat public pe fostul premier Ludovic Orban.

Deputatul ieșean Alexandru Muraru critică dur conducerea SRI după comunicatul prin care instituția a respins declarațiile fostului premier Ludovic Orban despre presupusa implicare a serviciilor în înțelegeri politice. Liberalul califică reacția drept „o eroare gravă și o ieșire instituțională impardonabilă” și cere explicații despre cine a autorizat mesajul.

„Serviciile de informații nu trebuie să intre în războaie publice cu oamenii politici”, a transmis miercuri Muraru. În opinia sa, răspunsul SRI este disproporționat și riscă să afecteze atât credibilitatea instituției, cât și încrederea publicului în neutralitatea sa politică.

Deputatul, care a fost timp de patru ani membru al Comisiei parlamentare pentru controlul activității SRI, a opinia că misiunea SRI nu este să împartă „certificate de responsabilitate politică” sau să sancționeze declarațiile demnitarilor.

„Unde a fost atunci indignarea publică a SRI?”

Muraru reproșează instituției că reacționează selectiv. El invocă declarațiile fostului ministru al Finanțelor Dan Vîlceanu dintr-un documentar Recorder, despre presupusa implicare a conducerii SRI în negocierile pentru formarea unui guvern.

„Unde a fost atunci indignarea publică a SRI? Unde au fost comunicatele despre acuzații nefondate și despre afectarea prestigiului instituției?”, întreabă parlamentarul ieșean.

Liberalul amintește și întrebările privind capacitatea instituțiilor de a identifica și contracara operațiunile de influență și manipulare care au favorizat candidatura lui Călin Georgescu la prezidențialele din 2024. În opinia sa, diferențele de reacție pot indica standarde diferite, în funcție de autorul criticilor și de contextul politic.

Muraru solicită conducerii SRI să explice cine a aprobat comunicatul, care a fost justificarea acestuia și dacă au fost evaluate consecințele asupra imaginii de neutralitate a instituției.

Drulă acuză intimidarea opoziției. SRI respinge implicarea politică

Deputatul USR Cătălin Drulă merge mai departe și califică mesajul drept o acțiune de intimidare a unui politician de opoziție. El cere înlăturarea generalului Ionescu și îi reproșează președintelui Nicușor Dan prelungirea situației în care Serviciul funcționează fără conducere civilă.

Disputa a pornit de la declarațiile lui Ludovic Orban la televiziunea publică. Fostul premier a susținut că Nicușor Dan s-ar fi apropiat de PSD pentru a obține sprijinul partidului pentru un nou mandat, oferindu-i în schimb guvernarea. Orban a sugerat că SRI și SPP i-ar fi garantat președintelui că social-democrații își vor respecta înțelegerile.

SRI a respins acuzațiile, pe care le-a numit nefondate, și a calificat lansarea lor drept „regretabilă și iresponsabilă”. Instituția a invocat și repetarea unui „limbaj suburban” la adresa sa și a conducerii.

„SRI nu participă la înțelegeri politice”, a transmis Serviciul, precizând că interimatul conducerii este public și legal.

Articole similare

Local

Negocierile sunt în toi în aceste zile, iar surse Politis.ro spun că PSD riscă să piardă funcția de prefect de Iași.

Local

Alexandru Muraru a acuzat că PSD folosește comasarea localităților pentru a ascunde blocarea reformelor din aparatul central.

Local

Ministrul Sănătății va merge inclusiv la IBCV, un spital aflat în criză de spații.

Local

Liderul USR Pașcani a avut un mandat în anonimat deplin, fără interacțiuni directe cu presa.