Connect with us

Introdu cuvântul căutat

Politis – știri, analize politice și investigațiiPolitis – știri, analize politice și investigații
iulian bucsa subprefect usr de iasi
iulian bucsa subprefect usr de iasi

Local

Subprefectul USR pleacă din funcție după aproape șase luni de mandat

Liderul USR Pașcani a avut un mandat în anonimat deplin, fără interacțiuni directe cu presa.

Subprefectul USR de Iași, Iulian Florin Bucșă, și-a anunțat miercuri demisia din funcție. Liderul USR Pașcani părăsește conducerea Prefecturii după aproape șase luni de mandat, într-un moment în care instalarea noului guvern aduce schimbări și în administrația din teritoriu.

„Astăzi am demisionat din funcția de subprefect, încheind un capitol pe care l-am trăit cu responsabilitate și suflet”, a transmis Bucșă.

În mesajul său de plecare, reprezentantul USR admite că nu și-a îndeplinit toate obiectivele, fără să precizeze însă ce a rămas nerealizat și fără să prezinte un bilanț concret al activității. Mandatul lui a fost unul mai degrabă discret, în condițiile în car nici măcar o conferință de pesă nu a ținut.

„Am încercat, prin tot ceea ce am făcut, să fiu de folos oamenilor din Pașcani și din județul Iași. Nu am reușit tot ce mi-am propus, dar am făcut tot ce a ținut de mine pentru ca lucrurile să meargă înainte”, a afirmat acesta.

Bucșă spune că pleacă „împăcat”. „Funcțiile trec. Faptele rămân. Iar respectul oamenilor nu se câștigă printr-o funcție, ci prin ceea ce faci pentru ei”, a mai spus Bucșă.

Plecarea subprefectului vine după ce și prefectul Constantin Dolachi, susținut de PNL, și-a înaintat demisia. Acesta a precizat că își va exercita atribuțiile până la finalizarea procedurilor de eliberare din funcție.

După cum Politis.ro a relatat la momentul numirii, Bucșă a ajuns în conducerea Prefecturii după demisiile subprefecților PSD Marian Șerbescu și Felix Guzgă. Înainte de numire, acesta era consilier local la Pașcani și conducea organizația locală a USR din 2023. Astfel, la numai câteva luni de la schimbarea reprezentanților PSD, conducerea instituției intră într-o nouă etapă de înlocuiri.

Articole similare

Local

Negocierile sunt în toi în aceste zile, iar surse Politis.ro spun că PSD riscă să piardă funcția de prefect de Iași.

Local

Ministrul Sănătății va merge inclusiv la IBCV, un spital aflat în criză de spații.

Local

Fostul parlamentar sugerează că guvernarea va fi un test de supraviețuire electorală pentru PSD.

Național

Un gest aparent simbolic arată cine va conduce de fapt noul guvern: Marian Neacșu, ministru la Interne cu o condamnare la activ.