Deși deputata AUR de Iași Cristina Emanuela Dascălu (foto – dreapta) avertiza recent asupra riscurilor pe care platforma chineză Shein le reprezintă pentru consumatorii și comercianții români, senatorii aceluiași partid cer acum eliminarea taxei care descurajează exact avalanșa de colete ieftine venite din China.
AUR a depus la Senat un proiect de lege pentru eliminarea taxei logistice de 25 de lei aplicată coletelor din afara UE, aplicată în special giganților online din China, introdusă de la 1 ianuarie 2026 pentru comenzile sub 150 de euro, notează spotmedia.ro. Formațiunea susține că măsura afectează consumatorii și firmele de curierat și invocă presupuse pierderi economice generate de redirecționarea coletelor prin alte state europene.
Taxa a fost introdusă pentru a limita fragmentarea artificială a comenzilor și pentru a proteja piața locală în contextul exploziei importurilor din China, care au ajuns la peste 200.000 de colete zilnic. Potrivit ANAF, doar în luna ianuarie a acestui an statul a încasat aproape 49 de milioane de lei din această taxă, aferente unui număr de aproape 2 milioane de colete, peste 90% provenind din China.
Datele oficiale arată și o scădere cu aproximativ 15% a numărului de colete extracomunitare față de aceeași perioadă a anului trecut, semn că măsura și-a produs efectele. În ciuda acestui lucru, AUR cere abrogarea taxei, argumentând că aceasta scumpește comerțul online transfrontalier și afectează fluxurile logistice.
Citește și: Simpatizanții AUR, partid fondat de unionistul George Simion, cei mai anti-unire cu Moldova
La sfârșitul lunii februarie, deputata AUR de Iași, Cristina Emanuela Dascălu, își exprima îngrijorarea cu privire la impactul platformei chinezești de comerț online Shein asupra pieței europene și românești, solicitând Guvernului României să prezinte poziția oficială a țării în contextul anchetei declanșate de Comisia Europeană în baza Regulamentului privind serviciile digitale (DSA).
Într-o întrebare parlamentară adresată Ministerului Economiei, parlamentarul AUR atrăgea atenția asupra suspiciunilor investigate la nivel european, care vizează respectarea normelor privind protecția consumatorilor, transparența conținutului online, siguranța produselor și responsabilitatea platformelor digitale de mari dimensiuni.
Citește și: Liderul PNL Iași: PSD-AUR pun în pericol programul SAFE prin care se construiesc tronsoane din A8 și A7
Cristina Dascălu sublinia că popularitatea în creștere a platformei Shein în România și expansiunea accelerată a comerțului online transfrontalier ridică semne de întrebare privind capacitatea autorităților române de a proteja consumatorii și de a asigura o concurență echitabilă pentru comercianții locali.
Ea solicita măsuri concrete pentru protejarea consumatorilor români și făcea apel la politici guvernamentale menite să sprijine competitivitatea comercianților români în raport cu platformele chinezești de comerț online.




















