Un președinte american omagiat la Iași pentru „libertate” și „demnitate”, dar al cărui nume a fost eliminat de Universitatea Princeton din cauza politicilor rasiste. Aceasta este contradicția care lipsește din mesajul festiv al primarului Mihai Chirica despre dezvelirea bustului lui Woodrow Wilson în Parcul Prieteniei Româno-Americane din Târgu Cucu.
Ceremonia a avut loc joi, 22 octombrie, cu participarea unor reprezentanți ai Ambasadei Statelor Unite, potrivit anunțului edilului. Primarul a invocat sprijinul american pentru unitatea românilor și a descris inaugurarea drept un moment „cu o profundă încărcătură istorică și diplomatică”.
Încărcătura istorică există: într-un mesaj diplomatic din 5 noiembrie 1918, administrația americană își exprima sprijinul pentru aspirațiile de unitate ale românilor și angajamentul de a-și folosi influența în favoarea drepturilor lor politice și teritoriale. În schimb, cel de-al 28-lea președinte american a fost puternic criticat întrucât a susținut segregarea rasială în propria țară.
În schimb, Mihai Chirica leagă inaugurarea de o prietenie construită pe „libertate, demnitate, securitate și prosperitate”. Parcul poartă numele fostului președinte încă din 2017, iar bustul a adaugat acum un nou omagiu.
În iunie 2020, Universitatea Princeton a decis să elimine numele lui Woodrow Wilson din denumirea școlii sale de politici publice și relații internaționale și a unui colegiu rezidențial. Conducerea instituției a motivat explicit că ideile și politicile rasiste ale fostului președinte îl fac nepotrivit pentru o asemenea onoare. Decizia privea o personalitate care condusese chiar universitatea.



















