Connect with us

Introdu cuvântul căutat

Politis – știri, analize politice și investigațiiPolitis – știri, analize politice și investigații
alexandru muraru pnl iasi
alexandru muraru pnl iasi

Local

Anticipatele au băgat frica în liberali: șeful PNL Iași s-a sucit la 180 de grade

Anterior, Alexandru Muraru declara că nu va vota un guvern construit în jurul PSD.

Șeful PNL Iași, Alexandru Muraru, care cerea alegeri anticipate dacă Guvernul Mureșan nu trecea de Parlament, justifică acum sprijinul liberalilor pentru instalarea unui executiv dominat de PSD. Argumentul invocat este deblocarea crizei, ale cărei costuri economice ar urma să fie suportate de întreaga societate.

Schimbarea de discurs vine la mai puțin de trei săptămâni după ce Muraru anunța că PNL este pregătit să sesizeze Curtea Constituțională dacă președintele Nicușor Dan refuză demersurile pentru anticipate. Atunci, întoarcerea la urne era prezentată drept soluția democratică pentru ieșirea din blocaj. Acum, soluția susținută de liberal este învestirea unui nou cabinet.

„Obiectivul PNL în acest moment este deblocarea crizei instituționale și administrative care riscă să împingă România într-o situație economică extrem de gravă. Miza nu este susținerea unui cabinet în sine, ci ieșirea dintr-un blocaj ale cărui costuri vor fi suportate de întreaga societate”, afirmă Muraru.

Votează instalarea Guvernului, dar se declară în opoziție

Liderul liberal insistă că sprijinul pentru depășirea crizei nu înseamnă revenirea PNL la putere. Grupurile parlamentare liberale au decis să susțină învestirea Cabinetului Niculescu, urmând ca hotărârea finală să fie luată de Biroul Politic Național.

„PNL contribuie la depășirea acestei crize, dar nu revine la guvernare. Liberalii intră în opoziție și vor judeca viitorul Executiv după deciziile adoptate și rezultatele obținute, nu după declarații sau promisiuni”, susține deputatul.

Muraru încearcă astfel să delimiteze votul pentru instalarea Guvernului de răspunderea pentru activitatea acestuia: premierul desemnat trebuie să răspundă pentru conducerea Executivului, iar PSD pentru miniștrii propuși.

La începutul lunii, același lider cerea garanții că PSD nu va deveni din nou un obstacol în calea reformelor. Între timp, Niculescu a acceptat toate nominalizările social-democraților, partidul obținând majoritatea portofoliilor (11 din 19).

În noul mesaj, Muraru promite o opoziție „responsabilă, dar fermă”, care va susține disciplina fiscală, investițiile și reformele și va critica încălcarea angajamentelor.

Articole similare

Local

Negocierile sunt în toi în aceste zile, iar surse Politis.ro spun că PSD riscă să piardă funcția de prefect de Iași.

Local

Alexandru Muraru a acuzat că PSD folosește comasarea localităților pentru a ascunde blocarea reformelor din aparatul central.

Local

Ministrul Sănătății va merge inclusiv la IBCV, un spital aflat în criză de spații.

Local

Liderul USR Pașcani a avut un mandat în anonimat deplin, fără interacțiuni directe cu presa.