Connect with us

Introdu cuvântul căutat

Politis – știri, analize politice și investigațiiPolitis – știri, analize politice și investigații
Vot in Parlament
Vot in Parlament

Național

ANI a făcut lista: Zece primari și nouă viceprimari își pierd posturile dintr-un foc

În total, 55 de aleși locali și funcționari publici își vor pierde funcția după intrarea în vigoare a „amendamentului Fritz”.

Un număr de 55 de persoane care ocupă în prezent funcții sau demnități publice au fost identificate de Agenția Națională de Integritate (ANI) ca fiind vizate de noile reguli privind interdicțiile aplicate în urma unor decizii definitive de incompatibilitate, conflict de interese sau avere nejustificată. Printre acestea se află 10 primari și 17 consilieri locali sau județeni. ANI nu a dat publicității și numele celor vizați de „amendamentul Fritz”.

Schimbarea vine odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 180/2026. Actul normativ stabilește efecte retroactive pentru persoanele în cazul cărora există o constatare definitivă a ANI și care continuă să ocupe o funcție publică în perioada în care este aplicabilă interdicția de până la trei ani.

Potrivit datelor comunicate de ANI, pe lista celor 55 de persoane se află 10 primari (Dominic Fritz de la Timișoara, alături patru primari de orașe și cinci de comune), 17 consilieri locali și județeni, precum și nouă viceprimari, administratori publici și secretari generali ai unor unități administrativ-teritoriale.

Alte 13 persoane sunt funcționari publici, funcționari cu statut special sau persoane cu funcții de conducere, iar șase ocupă alte tipuri de funcții.

Pentru cazurile în care incompatibilitatea, conflictul de interese sau averea nejustificată au fost stabilite definitiv înainte de intrarea în vigoare a noii legi, iar perioada de interdicție de trei ani nu a expirat, funcția, demnitatea publică sau mandatul încetează de drept la 30 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ.

Practic, cei aflați în această situație nu mai pot continua exercitarea funcției vizate de interdicție, iar instituțiile competente trebuie să constate și să pună în aplicare încetarea mandatului sau a raportului de serviciu.

ANI a anunțat că va verifica individual cele 55 de situații și dacă încetarea funcțiilor s-a produs efectiv. Agenția spune că verificările nu se vor limita la documentele transmise de instituții, fiind prevăzute inclusiv controale la fața locului atunci când apar informații contradictorii sau neconcordanțe.

Legea introduce și sancțiuni financiare considerabil mai mari. Nerespectarea perioadei de interdicție poate fi sancționată cu amendă între 5.000 și 50.000 de lei. Persoanele responsabile care nu constată încetarea unei funcții publice, deși legea le obligă să facă acest lucru, riscă amenzi între 5.000 și 10.000 de lei.

O altă consecință poate afecta inclusiv activitatea instituțiilor în care persoanele respective continuă să lucreze: actele juridice sau administrative încheiate cu încălcarea perioadei de interdicție sunt lovite de nulitate absolută.

Până acum, potrivit ANI, în cazurile de conflict de interese amenzile aplicate persoanelor evaluate au variat, în general, între aproximativ 400 și 8.000 de lei.

Te-ar putea interesa și:

Local

Măsura vizează infracțiunile care au fost comise cu intenție.

Local

Biroul permanent cuprinde 13 deputați, iar niciunul nu este din Iași.

Național

Un partid va putea fi înființat cu cel puțin 100 de membri fondatori.

Național

Fără vile, mașini și sume exacte, averile bugetarilor vor fi prezentate pe intervale.