Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) condamnă ferm orice formă de ingerință politică în sistemul de învățământ superior, considerând că astfel de practici afectează direct autonomia universitară și independența educației din România.
Reacția vine în contextul suspiciunilor potrivit cărora rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași și senator PSD, Dan Cașcaval, ar fi implicat în recrutarea a 220 de studenți în partid. Informația a apărut pe baza unei capturi de ecran dintr-un grup intern de comunicare al PSD Iași, publicată și de Politis, la rubrica „Șoapte”.
ANOSR atrage atenția asupra riscului ca universitățile să fie folosite ca instrumente de recrutare politică, ceea ce contravine principiului autonomiei universitare garantate de Constituție și legislație.
Federația studențească subliniază că eliminarea, în 2012, a incompatibilităților dintre funcțiile de conducere universitară și cele politice a reprezentat un regres legislativ. ANOSR amintește că Legea educației din 2011 prevedea explicit că funcția de rector este incompatibilă cu deținerea de funcții politice de conducere sau de demnitate publică pe durata mandatului.
Citește și: Cine este noul șef al PSD Pașcani
În contextul dezbaterilor din 2022 privind noua lege a învățământului superior, organizația a solicitat reintroducerea unor reguli clare de incompatibilitate între funcțiile de conducere din universități (rector, prorector, decan) și funcțiile politice, inclusiv cele de parlamentar, ministru sau secretar de stat. Argumentul central invocat este protejarea independenței mediului academic și evitarea politizării acestuia.
ANOSR mai arată, pe baza unui raport recent privind drepturile studenților (2024–2025), că 26,1% dintre respondenți au semnalat existența cadrelor didactice implicate sau candidate la funcții politice în universitățile lor, ceea ce indică, potrivit organizației, o tendință îngrijorătoare de politizare.
În opinia federației, cumulul funcțiilor de conducere academică și politică poate afecta atât calitatea managementului universitar, cât și credibilitatea publică a instituțiilor de învățământ superior. ANOSR avertizează că transformarea universităților în spații de recrutare politică ar putea muta accentul de la performanță academică la loialitate politică.
Marți, Dan Cașcaval a declarat că nu a fost implicat în înscrierea studenților în PSD și că a aflat despre situație de la conducerea partidului. Acesta a confirmat că studenți din Iași s-au înscris în organizația politică, dar a respins acuzațiile de propagandă politică în mediul universitar, susținând că nu cunoaște persoanele respective și nu a avut nicio implicare în recrutarea lor.




















