Connect with us

Introdu cuvântul căutat

Politis – știri, analize politice și investigațiiPolitis – știri, analize politice și investigații
Sotin Grindeanu Ilie Bolojan Dominic Fritz
Sotin Grindeanu Ilie Bolojan Dominic Fritz

Național

Sorin Grindeanu: Sunt de acord cu rotativa la guvernare, dar să înceapă cu PSD

Liderul PSD evită să numească partidul AUR ca fiind extremist.

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că susține o eventuală rotativă la guvernare, cu condiția ca PSD să fie primul partid care dă premierul. El a precizat că nu are nimic împotriva lui Siegfried Mureșan, propunerea vehiculată din partea dreptei.

„Sunt de acord cu această rotativă atât timp cât începe cu PSD. Asta am spus și nu mi-am schimbat punctul de vedere. Nu am nimic cu domnul Mureșan, este treaba lor pe cine propun ca premier. Nu vreau să transform acest lucru într-o bătălie personală. Ceea ce ne interesează este să găsim rapid o soluție”, a afirmat Grindeanu la Palatul Parlamentului.

Liderul social-democrat a adăugat că cea mai bună soluție pentru România este un guvern cu puteri depline, nu organizarea alegerilor anticipate.

„PSD nu poate colabora cu George Simion și AUR în acest moment”

Sorin Grindeanu a declarat că, în prezent, nu poate fi vorba despre o colaborare între PSD și George Simion sau AUR. El a afirmat că formațiunea care îl menține în funcție pe premierul Ilie Bolojan este AUR, prin susținerea oferită în Parlament.

„Cei care au votat AUR trebuie să realizeze că, în acest moment, cine îl menține în funcție pe Ilie Bolojan este AUR și George Simion”, a spus Grindeanu.

Președintele PSD a precizat că respectă votanții AUR, inclusiv pe cei care au fost anterior simpatizanți social-democrați, însă a exclus o colaborare politică între cele două partide.

Citește și: Blocaj în formarea noului Guvern: va rămâne Bolojan premier până în toamnă?

„Nu vreau să pun etichete celor aproape două milioane de români care au votat AUR. Respect opțiunea fiecăruia. Diferențele dintre noi țin de politici publice și de anumite atitudini politice, motiv pentru care PSD nu intră într-o colaborare cu AUR în acest moment”, a declarat acesta.

Grindeanu a mai spus că nu crede că există fracțiuni în AUR și că partidul a acționat recent unitar, inclusiv prin cei aproximativ 90 de parlamentari ai săi.

Întrebat dacă parlamentarii AUR pot fi considerați extremiști, liderul PSD a răspuns că unele acțiuni ale acestora din ultimii ani pot fi catalogate astfel, dar nu a făcut o caracterizare generală a partidului.

Te-ar putea interesa și:

Național

Premierul desemnat a început negocierile cu partidele pentru formarea guvernului.

Național

Sorin Grindeanu a criticat desemnarea, dar nu a exclus negocierile cu premierul desemnat.

Analize

Ultimul reprezentant al politicii ieșene la cel mai înalt nivel guvernamental a fost Costel Alexe în 2020.

Analize

Ce prevede programul de guvernare pentru 2026–2028: analiza principalelor măsuri - descărcă documentul integral.