Connect with us

Introdu cuvântul căutat

Politis – știri, analize politice și investigațiiPolitis – știri, analize politice și investigații
constantin toma primar buzau
constantin toma primar buzau

Național

Primarul PSD din Buzău a votat în favoarea premierului

„Mă simt foarte bine şi mă simt în acelaşi timp rău”, spune Constantin Toma.

Votul PSD în favoarea retragerii sprijinului politic pentru Ilie Bolojan a avut și excepții. Una dintre cele mai notabile este primarul Buzăului Constantin Toma (foto), cunoscut anterior pentru unele poziții care l-au scos în afara liniei oficiale a partidului.

„Mă simt foarte bine şi mă simt în acelaşi timp rău, pentru că am mai intrat într-o criză politică care va aduce suferinţă pentru toţi românii”, a declarat Toma, într-o intervenție la Prima News, citat de News.ro.

Edilul susține că, în interiorul PSD, discuția a fost departe de a fi una onestă. „S-au spus foarte multe neadevăruri la această conferinţă, congres, ce-o fi fost”, a spus acesta, adăugând că partidul a avut, în realitate, o poziționare contradictorie la guvernare.

„PSD, din păcate, a fost mai mult în opoziţie decât la putere, pentru că a criticat orice decizie, chiar dacă se înţelegeseră în coaliţie”, a afirmat Toma. El a dat ca exemplu politicile economice asumate anterior, inclusiv listarea unor pachete minoritare pe bursă: „Există un acord politic (…) care aduce câştig României, nu aduce pierderi. (…) S-a încercat, aşa, o impresionare a poporului, vezi, doamne, noi suntem salvatorii. Nu este deloc aşa”.

Primarul din Buzău a ridicat și o problemă legată de votul intern din partid, sugerând că unii aleși locali s-ar fi simțit expuși. „Am vorbit cu primari de comune, care mi-au spus că nu le convine că se ştie la partid IP-ul şi ştiu cum votează”, a spus Toma.

Întrebat de ce există temeri în partid, acesta a indicat mecanismul de control politic: „Pentru orice funcţie, trebuie să primeşti un acord de la şeful de partid şi de la şefii de partid de la Bucureşti”.

Aproape 5.000 de social-democrați, membri ai conducerilor extinse din filiale, au votat luni seară pentru retragerea sprijinului politic premierului Ilie Bolojan. Dacă prim-ministrul nu va demisiona în două zile, atunci social-democrații își vor retrage din guvern miniștrii, secretarii de stat și prefecții. În schimb, PSD va continua să controleze instituții-cheie atât în Capitală, cât și în teritoriu.

Credit foto: Libertatea

Te-ar putea interesa și:

Local

La nivel național, inițiatorii spun că au 119 semnături din cele 155 necesare.

Național

Gruparea „puciștilor” din PNL favorabilă premierului desemnat ar număra aproape 30 de parlamentari.

Național

Premierul desemnat a început negocierile cu partidele pentru formarea guvernului.

Local

Senatorul ieșean amintește că Niculescu a făcut parte din Guvernul Veștea care a picat la vot în Parlament.