Connect with us

Introdu cuvântul căutat

Politis – știri, analize politice și investigațiiPolitis – știri, analize politice și investigații
ilie bolojan
ilie bolojan

Național

Premierul Ilie Bolojan: „Nu voi demisiona din funcție”

Pesediștii decid astăzi ieșirea de la guvernarea.

Premierul Ilie Bolojan a respins scenariul unei demisii în contextul tensiunilor din coaliție și al deciziei așteptate din partea PSD, de ieșire de la guvernare. Șeful Guvernului susține că nu există, în acest moment, o alternativă reală de guvernare și că partidul care contestă actualul Executiv nu a venit cu soluții concrete.

Declarațiile, făcute în cadrul unui interviu la postul TV B1, vin pe fondul declanșării unei crize politice, alimentată de criticile PSD la adresa planului de guvernare și ieșirea acestui partid de la guvernare. Bolojan spune însă că aceste critici nu sunt dublate de propuneri: „Nu există soluții, nu au fost prezentate alternative care să îndrepte lucrurile”, a afirmat premierul.

În acest context, el anunță clar că nu va demisiona, indiferent de decizia PSD. Argumentul central invocat este necesitatea de a menține funcționalitatea Guvernului într-o perioadă cu presiuni majore, inclusiv termenul-limită pentru absorbția fondurilor din PNRR.

Premierul a confirmat că a discutat situația și cu Nicușor Dan, într-o întâlnire la Palatul Cotroceni. Discuția a fost una „clarificatoare”, în care fiecare parte și-a expus perspectiva asupra crizei în curs. Potrivit lui Bolojan, președintele nu i-a cerut demisia.

De altfel, șeful statului a avut, în ultimele zile, consultări separate atât cu premierul, cât și cu liderii PSD, încercând să păstreze un rol de mediator. Nicușor Dan a semnalat public o deteriorare a relațiilor din coaliție și a vorbit despre o revenire la logica de confruntare politică, în locul colaborării.

În același timp, președintele a indicat o lipsă de susținere a PSD pentru actualul premier și a sugerat că partidul nu respectă acordul politic aflat în vigoare.

Credit foto: Facebook/Ilie Bolojan

Te-ar putea interesa și:

Local

La nivel național, inițiatorii spun că au 119 semnături din cele 155 necesare.

Național

Gruparea „puciștilor” din PNL favorabilă premierului desemnat ar număra aproape 30 de parlamentari.

Național

Premierul desemnat a început negocierile cu partidele pentru formarea guvernului.

Local

Senatorul ieșean amintește că Niculescu a făcut parte din Guvernul Veștea care a picat la vot în Parlament.