Preşedintele Nicuşor Dan consideră că formarea unui Guvern PSD–AUR este foarte puţin probabilă, chiar dacă moţiunea de cenzură ar trece.
„Extrem de improbabil, cum a şi declarat preşedintele PSD-ului. Sunt nişte oameni care sunt în funcţia de lideri de partid, vorbesc în numele a zeci de mii de oameni şi când ei spun ceva trebuie să-i luăm în serios”, a declarat șeful statului, marți seară, citat de news.ro.
Întrebat despre relaţia cu PSD, Nicuşor Dan a subliniat caracterul instituţional al colaborării: „Încrederea e o chestiune care… Noi vorbim aici de relaţii instituţionale, nu de relaţii personale. Instituţional e o evaluare pe care o fac. Au făcut un lucru bun pe care l-au făcut că au votat azi Programul SAFE. Toată evaluarea pe toate lunile astea e în toate direcţiile”.
El a reiterat că partidele pro-europene nu susţin o alianţă cu AUR şi că va bloca, din postura de președinte, un asemenea scenariu. „În primul rând avem declaraţia partidelor. Niciunul dintre partidele pro-europene nu spune că vrea să facă un guvern cu forţe anti-occidentale AUR. Asta este un lucru şi apoi, în acel scenariu în care eu voi avea de numit un prim-ministru, în acest scenariu, repet, mă voi asigura că lucrul ăsta nu se întâmplă”, a reiterat Nicușor Dan.
De asemenea, preşedintele consideră și alegerile prezidențiale foarte puţin probabile. „Acest scenariu este extrem, extrem de puţin probabil, pentru că am avut crize politice similare, niciuna din acele crize nu s-a terminat cu alegeri anticipate. E un scenariu teoretic, îl avem aşa, dar nu trebuie să-l luăm prea mult în considerare”, a comentat șeful statului.
Moţiunea de cenzură depusă de PSD–AUR, semnată de 251 de parlamentari, urmează să fie dezbătută şi votată pe 5 mai.




















