Unul dintre liderii cu greutate din PSD, Robert Negoiță, se delimitează de poziția oficială a partidului privind schimbarea premierului Ilie Bolojan și pune accent pe nevoia de reforme, nu pe schimbarea persoanelor.
Primarul Sectorului 3 a declarat, miercuri, la Digi24, că nu înțelege decizia politică de a forța plecarea lui Bolojan, în condițiile în care acesta și-a asumat un program de reforme. „Sincer, nici eu n-am înțeles de ce trebuie să plece domnul Bolojan. E o chestiune care mi-a scăpat și mie”, a spus Negoiță, citat de G4Media.ro.
Primarul de la Sectorul 3 din București afirmă că ideea retragerii de la guvernare nu este unanim împărtășită în interiorul formațiunii. „Am vorbit și cu colegi de partid. Să știți că nu sunt singurul care gândește similar. Nu discutăm pro sau contra unei persoane, ci despre obiective și principii”, a afirmat acesta.
Edilul a insistat că prioritatea ar trebui să fie reformele, chiar dacă acestea implică costuri politice și sociale. „Cred că reformele sunt absolut necesare. Orice reformă naște și suferință. Dar atunci când reduci cheltuiala cu societăți conduse politic, de clientelă, nu cred că trebuie să avem milă. Dacă eliminăm aceste găuri negre, vom avea mai mulți bani pentru protecție socială și investiții”, a declarat Negoiță.
De altfel, acesta a transmis și public, pe Facebook, un mesaj de susținere pentru premier, în contradicție cu linia oficială votată de PSD. În intervenția de miercuri, Negoiță a evitat să personalizeze conflictul politic, insistând că discuția trebuie purtată pe direcția reformelor și a obiectivelor asumate de România.
„Faptul că anumite persoane și-au asumat acest rol de reformă nu pot decât să-l apreciez. Este un moment foarte bun să facem reforme adevărate”, a mai spus liderul PSD.




















