Oligarhul fugar Ilan Şor, condamnat la 15 ani de închisoare în Republica Moldova şi aflat în prezent în Federaţia Rusă, a publicat fotografii în care apare alături de eurodeputata română Diana Şoşoacă, pe care o prezintă drept „viitorul preşedinte al României libere”. Imaginile au fost realizate în cadrul Forumului Economic Internaţional de la Sankt Petersburg, unde vineri este aşteptat să susţină un discurs şi preşedintele rus Vladimir Putin.
„Cu Diana Şoşoacă, viitorul preşedinte al României libere”, a scris Ilan Şor pe reţelele sociale, alăturând mesajului mai multe fotografii în care cei doi apar într-o atmosferă cordială, în incinta forumului, relatează NewsMaker.
Diana Şoşoacă a anunţat că participă la eveniment la invitaţia Administraţiei Prezidenţiale a Federaţiei Ruse. Europarlamentara a descris prezenţa sa la Sankt Petersburg drept „o mână întinsă în favoarea păcii şi a dialogului”. Joi, aceasta a fost surprinsă şi alături de Marina Tauber, apropiată a lui Ilan Şor şi fostă deputată în Republica Moldova. Tauber este dată în urmărire internaţională, după ce a fost condamnată la 7 ani şi jumătate de închisoare.
Ilan Şor a părăsit Republica Moldova în vara anului 2019, stabilindu-se iniţial în Israel, iar din februarie 2024 se află în Federaţia Rusă. În aprilie 2023, el a fost condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”, sentinţă menţinută în decembrie 2024 de Curtea Supremă de Justiţie.
Şor figurează pe listele de sancţiuni ale Statelor Unite, Marii Britanii, Canadei şi Uniunii Europene pentru legături cu Kremlinul şi pentru implicarea în acţiuni considerate destabilizatoare la adresa Republicii Moldova.
La forumul de la Sankt Petersburg au participat şi fostul preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, fostul premier Vasile Tarlev, ambasadorul Rusiei la Chişinău, Oleg Ozerov, precum şi lidera partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, personalităţi considerate apropiate de Moscova. În cadrul evenimentului, Igor Dodon a cerut ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei, reluarea negocierilor cu Gazprom şi redeschiderea curselor aeriene directe dintre Chişinău şi Moscova. Guvernul moldovean a catalogat aceste declaraţii drept „regretabile”.
Recent, Diana Şoşoacă a rupt un steag al Uniunii Europene împreună cu senatorul de Iaşi Dumitru Manea.




















