Premierul Ilie Bolojan susţine limitarea mandatelor şefilor serviciilor de informaţii, în contextul controverselor apărute după anchetele Recorder şi Snoop privind activitatea şefului SPP, Lucian Pahonţu. În paralel, europarlamentarul independent Nicu Ştefănuţă îl critică dur pe preşedintele Nicuşor Dan pentru reacţia în cazul lui Pahonţu şi acuză politicienii că evită să se pronunţe.
Bolojan a declarat, într-un interviu pentru Cotidianul, că trebuie clarificat ce s-a întâmplat la Revoluţia din 1989 şi că „fiecare om răspunde pentru ceea ce face”. Premierul a precizat însă că evaluarea situaţiei lui Pahonţu este de competenţa Administraţiei Prezidenţiale, nu a Guvernului.
„Cu cât se clarifică ce s-a întâmplat în ’89, ce fel de implicare a fost sau nu, cu atât lucrurile sunt mai clare, ca să existe date fără echivoc”, a afirmat Bolojan. El consideră că limitarea mandatelor în funcţiile care presupun o putere mare în stat ar putea reduce suspiciunile privind influenţa serviciilor şi a anunţat că va susţine în Parlament măsuri legislative în acest sens.
Citește și: Un deputat român trece Prutul și va fi ministrul Economiei în R. Moldova
Lucian Pahonţu se află de 21 de ani la conducerea SPP, iar Bolojan a admis că este o perioadă lungă. El a susţinut că astfel de situaţii trebuie rezolvate instituţional, prin mecanisme de control şi limitare a mandatelor. Premierul a mai spus că nu a simţit influenţa serviciilor în viaţa sa politică.
Declaraţiile vin după ce Recorder a publicat o anchetă bazată pe documente şi mărturii, potrivit căreia Pahonţu ar fi făcut parte din trupele de represiune trimise la baricada de la Intercontinental în decembrie 1989 şi ar fi fost implicat şi în evenimentele din 13 iunie 1990, din Piaţa Universităţii.
Preşedintele Nicuşor Dan a respins însă acuzaţiile, afirmând că şeful SPP „nu este în situaţia unei persoane care a participat la acţiuni represive la Revoluţia din 1989 sau la mineriadele din anii 1990”. „Eu am văzut un articol de presă care are un titlu care nu este justificat de conţinut. Nu ştiu care e scandalul”, a spus preşedintele.
Reacţia şefului statului a fost criticată și de Nicu Ştefănuţă. Vicepreședintele Parlamentului European afirmă că „nu este normal ca într-o democraţie presa să facă munca grea şi politicienii să întoarcă privirea” şi că nu este normal ca instituţiile statului să fie conduse de persoane care au participat la represiunea Revoluţiei sau la Mineriade.
Citește și: Diana Buzoianu: PSD vrea să dizolve partidele din România cu pixul președintelui AEP: „Sinistru”
„Nu doar că nu este normal, dar este un scuipat pe memoria victimelor acelor zile. Ei au fost eroi, noi slugoi”, a scris pe Facebook europarlamentarul român. El l-a criticat direct pe Nicuşor Dan, afirmând că „preşedintele ales cu un mandat european şi de modernizare a statului” face „exact invers”. Ştefănuţă şi-a încheiat mesajul într-o notă la fel de dură: „Respect Recorder pentru că salvezi democraţia. Ruşine în rest”.



















