Connect with us

Hi, what are you looking for?

Politis – știri, analize politice și investigațiiPolitis – știri, analize politice și investigații
alexandru muraru pnl iasi
alexandru muraru pnl iasi

Local

Alexandru Muraru (PNL Iași): „Se pregătește un regim de sorginte belarusă”

Liberalul susține că PSD și AUR vor aduce o schimbare de direcție politică majoră.

Președintele PNL Iași, Alexandru Muraru, lansează un atac dur la adresa PSD pe care îl acuză că ar fi intrat într-o alianță „oficială” cu AUR pentru a dărâma actualul Executiv și de a forma, ulterior, o nouă guvernare. Reacția lui Muraru a venit la scurt timp după ce lideri ai celor două partide au anunțat o moțiune de cenzură comună.

Într-o declarație politică, liderul liberal susține că există un plan premeditat, discutat „de câteva săptămâni, în spatele ușilor închise”, care ar urmări nu doar schimbarea guvernării, ci și o schimbare de direcție politică majoră pentru România.

„Vorbim de instaurarea unui nou regim politic în România, de sorginte belarusă. Un regim al izolării internaționale, al controlului total, al fricii și al renunțării la valorile euro-atlantice”, a afirmat Muraru.

Acesta acuză PSD că ar recurge la această strategie pentru a bloca reforme asumate de Guvernul condus de Ilie Bolojan, în special în zona combaterii risipei bugetare, a evaziunii fiscale și a restructurării instituțiilor-cheie precum ANAF sau Vămile.

Muraru susține că „nota de plată” a unei eventuale crize politice va fi suportată de cetățeni, invocând riscuri legate de pierderea încrederii investitorilor și deteriorarea relațiilor cu partenerii europeni. În același context, liderul PNL Iași afirmă că experiențe similare din regiune ar fi dus la prăbușirea unor partide social-democrate care au colaborat cu formațiuni populiste.

„Cine hrănește extremismul dintr-un calcul cinic sfârșește prin a fi devorat de el”, a mai declarat acesta.

Te-ar putea interesa și:

Local

Vot unanim în conducerea liberalilor ieșeni împotriva premierului desemnat.

Local

Izolat în PNL, primarul Iașului a trimis presei un mesaj ambiguu în contextul desemnării noului premier.

Local

El a invocat „reflexe autoritare” în decizia președintelui de a numi premier un liberal care nu a fost propus de PNL.

Local

Reacții și la PSD Iași: „Orice propune care poata da o majoritate, este binevenită”.